1.Regula generală
Conform OUG nr. 34/2014, la contractele încheiate la distanță consumatorul are, în general, 14 zile să se retragă fără să dea explicații.
Pentru conținutul digital furnizat fără suport material, legea prevede o excepție (art. 16 lit. m): dreptul de retragere se pierde dacă furnizarea a început cu acordul tău expres prealabil și ai confirmat că știi că îl pierzi.
2.Cum se aplică la noi
- La plată, bifezi: „Vreau acces imediat la curs și înțeleg că, din momentul în care încep să-l urmăresc, pierd dreptul de retragere de 14 zile.”
- Confirmarea acestui acord îți vine pe email, odată cu factura.
- Accesul la curs începe imediat după confirmarea plății, deci și furnizarea conținutului.
- Fără această bifă, comanda nu se poate finaliza.
- Ca să știi ce cumperi, pe pagina fiecărui curs găsești trailerul și programa completă, cu toate lecțiile și duratele, înainte de plată.
3.Când îți dăm totuși banii înapoi
- ai fost taxată de două ori pentru același curs;
- cursul nu ți-a fost livrat din vina noastră și nu am rezolvat problema în 7 zile;
- conținutul nu corespunde descrierii de pe pagina cursului (garanția legală de conformitate, OUG nr. 141/2021).
4.Cum ne scrii
Pentru oricare dintre situațiile de mai sus, trimite un email la salut@learningbeautyonline.ro cu emailul contului și ce s-a întâmplat. Dacă o comandă a fost plasată fără acordul pentru acces imediat, poți folosi modelul legal de retragere:
Vă informez prin prezenta că mă retrag din contractul privind cursul „…”, comandat la data de …
Nume: … · Emailul contului: … · Data: …
5.Când primești banii
Când rambursarea e acceptată, banii ajung pe același card cu care ai plătit, în cel mult 14 zile, fără costuri. Accesul la curs se închide în momentul rambursării.